Energiile zilei de 14.11.2024

 


Energiile zilei de 14.11.2024


Numerologic avem vibratia 5 care inseamna libertate, cunoastere si dinamism. Cei marcati de numarul 5 sunt inzestrati cu o minte nesatioasa, se intereseaza de tot, asimiland notiuni din cele mai variate domenii. Agerimea este insa principala lor caracteristica iar ea poate fi de natura fizica si/sau intelectuala. Sunt promotori eficienti, au un spirit inovativ si gasesc solutii ingenioase si originale. Sa imprumutam astazi aceste calitati.

In Astrologia Chinezeasca avem o zi de Cal cu element Apa yang, ziua va fi nefavorabila nativilor Sobolan dar favorabila nativilor Cocos. In centrul patratului lo-shu avem steaua 6 a Norocului Divin, a Mentorilor si va trebui sa fim atenti in jurul nostru, poate sa apara o persoana care sa ne invete ceva valoros sau pur si simplu putem prinde din zbor o idee care ne va fi de folos. Sa asezam in centrul spatiilor elementul Metal (alb, gri, argintiu, auriu).

In Astrologia Europeana am trecut emotional prin momente in care am dat dovada de intelepciune, cu putin efort am avut parte poate si de crestere materiala insa la momentul diminetii putem intampina tensiuni psihice din partea unor persoane care vor decide sa isi foloseasca in mod gresit puterea, vor abuza si vor face rau incalcand celorlalti Liberul Arbitru. 

La ora 08:58 Luna va intra in Taur unde maine va implini faza de Luna Plina. Primele actiuni ale Lunii intrate in semnul ei de Exaltare, un semn pragmatic de Pamant unde Regina Noptii va tinde spre romantism si relatii sentimentale dar si spre pofte culinare, vor schimba tabara intre masculin si feminin, mai ales ca dispozitoarea ei Venus o sustine prin Trigon iar asta inseamna ca viata romantica se poate revigora, vom avea sentimentul ca suntem iubiti, apar evenimente sociale unde cei singuri pot avea ocazia de a intalni pe cineva demn de interes, vom fi atrasi spre o viata mai frumoasa, spre estetic si obiecte de lux dar va trebui sa fim totusi atenti deoarece Venus este in aspecte dinamice cu Nodurile Lunare.

 Discutiile vor fi de aceasta data mai mult cu partea masculina, nevoile noastre emotionale de loialitate  fata de natura si de  idealuri concrete vor intalni personaje arogante care pot zice nu din principiu atunci cand vom vrea sa implementam aceste nevoi iar de aici si pana la certuri, impulsivitate, agresivitate mai este doar un pas insa va fi mai bine daca aceasta energie ne-o vom consuma prin sport pentru a nu strica iremediabil relatii.

Imprevizibilul continua in vietile noastre dar si starile de nemultumire si de insuficienta iar frustrarile acumulate pot aduce chiar confruntari fata in fata daca nu mai suportam anumite situatii deoarece astazi este ziua Marelui Duce Jupiter care amplifica toate situatiile in care ne gaseste.

AStroChironiana168


Niciun comentariu:

Luna Plina in Leu 2 februarie 2026

  Luna Plina in Leu 2 februarie 2026 Asa cum procedam la fiecare Luna Plina ne vom aduce aminte mai intai ce evenimente s-au petrecut in pre...